„Prin modificările propuse prin acest proiect se creează cadrul legal de reglementare a contribuției personale suportată direct de către asigurați, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în vederea acoperirii contravalorii unor servicii medicale acordate de furnizorii privați care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, în regim de spitalizare continuă, ambulatoriu clinic de specialitate și ambulatoriu paraclinic, față de tarifele suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, decontate de casele de asigurări de sănătate. Contribuția personală se va plăti pentru unele servicii medicale, nefiind obligatorie pentru persoana asigurată, plata acesteia urmând a fi efectuată funcție de opțiunea asiguratului, prin raportare la furnizorul de servicii medicale ales, respectiv public sau privat. Astfel, propunerea vizează, pe de o parte, faptul că pentru unele servicii, acordate de furnizorii privați, nu va fi plătită contribuție personală iar, pe de altă parte, este opțiunea asiguratului în ceea ce privește alegerea furnizorului de servicii medicale și, implicit, plata contribuției personale” se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență.
Potrivit acesteia, persoanele asigurate vor avea posibilitatea să acceseze servicii medicale aferente spitalizării continue, ambulatoriului clinic de specialitate si ambulatoriului paraclinic, la furnizorii privați, pentru care, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se suportă tarifele decontate și furnizorilor publici, iar asiguratul, cu acordul prealabil în scris, va plăti o contribuție personală, care va fi cunoscută de la momentul accesării serviciului medical.
De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței Guvernului de miercuri se mai află un proiect de hotărâre privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2019-2020, dar și un memorandum pentru aprobarea negocierii Scrisorii de înțelegere privind avansul dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 2,5 milioane USD, pentru sprijinirea activităților preliminare realizării Proiectului de dezvoltare Cartierul pentru justiție.